MENIU

Ioan Becali: Ca să avem rezultate la echipa naţională, ar trebui să fiu eu cel care impune jucătorii

Foto: NewsIn

Impresarul Ioan Becali a găsit soluţia pentru redresarea echipei naţionale: să impună el jucătorii!

"Ca să avem rezultate la echipa naţională, ar trebui să fiu eu cel care impune jucătorii la echipa naţională, aşa cum făceam în anii când obţineam calificări pe bandă rulantă. Totuşi, să nu uităm unde evoluau jucătorii de atunci", a declarat Ioan Becali la GSPTV.

Agentul a spus că şi cazul Mutu va avea rezolvare.

"Mâine ne vom întâlni cu o mare casă de avocatură, care va instrumenta cazul. Să fiţi liniştiţi, Mutu nu se va lăsa de fotbal şi va fi prezent la toate meciurile pe care echipa naţională le va susţine în noua campanie de calificare, cea pentru Euro 2012".
Mai multe articole despre:
Ioan Becali