Investiţiile străine directe în România au scăzut cu 53% în primele 8 luni
Investiţiile străine directe în România au scăzut în primele opt luni cu 53,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 3,154 miliarde euro, însă au acoperit integral deficitul de cont curent, fiind cu aproape 29% peste nivelul acestuia, potrivit datelor publicate marţi de BNR.
"Deficitul contului curent în perioada ianuarie-august 2009 a fost finanţat integral prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 3,154 miliarde euro, comparativ cu 6,725 miliarde euro în perioada ianuarie-august 2008", se arată în comunicatul Băncii Naţionale a României (BNR).
Totodată, după primele opt luni din 2009, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2,449 miliarde euro, în scădere cu 78,6% în raport cu aceeaşi perioadă din anul 2008.
În perioada ianuarie-august 2009, creditele intra-grup au reprezentat 53,6% din investiţiile străine directe, iar participaţiile la capital, inclusiv profitul reinvestit, 46,4%, mai anunţă BNR.
Creditele pe care le iau firmele localizate în România de la companiile-mamă cu sediul în străinătate au potenţialul de a adânci deficitul de cont curent, deoarece vor fi returnate la scadenţe.
În primele şapte luni din 2009, investiţiile străine directe scăzuseră cu 48% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 3,097 miliarde euro, fiind cu 14% mai mari decât deficitul de cont curent pentru acel interval.
Situaţia investiţiilor străine directe s-a deteriorat, însă, comparativ cu începutul acestui an. Astfel, după primele două luni, investiţiile străine directe în România erau în creştere cu 38,1% pentru ca, la finalul primului trimestru, să se înregistreze un declin anual de 13,9%.
Investiţiile s-au diminuat mai mult după primele patru luni, respectiv cu 44,4%, apoi scăderea s-a temperat uşor, astfel că, în primele cinci luni, investiţiile străine directe s-au redus cu 42%, iar la finalul primului semestru, scăderea a fost de 43%.
Anul trecut, investiţiile străine directe în România au crescut cu 24,5%, până la 9,02 miliarde euro, acoperind 53,5% din deficitul contului curent.