MENIU

Într-o vilă din Poiana Braşov a fost găsit un bărbat mort şi unul în stare gravă

În vilă nu se aflau turişti
Într-o vilă din Poiana Braşov a fost găsit un bărbat mort şi unul în stare gravă

Un barbat a murit, iar altul a ajuns în stare foarte gravă la spital, în urma unei altercaţii care a avut loc într-o vilă din Poiana Braşov. Din primele cercetări ale poliţiştilor reiese că cei doi bărbaţi s-au luat la bătaie după ce au consumat băuturi alcoolice. Unul dintre bărbaţi era chiar îngrijitorul vilei.

Un angajat al vilei din Poiană a trecut întâmplător joi seară să-l salute pe îngrijitor. Când a intrat însă în pensiune l-a descoperit pe acesta culcat la pământ fără suflare, iar în baie un alt bărbat zăcea inconştient. Imediat angajatul a sunat la 112 şi a alertat autorităţile.

Poliţiştii au demarat cercetările, iar primele indicii arată că cei doi au consumat băuturi alcoolice şi s-au luat la bătatie, fără a folosi arme.

Echipajul SMURD sosit la faţa locului odată cu criminaliştii, a trebuit să-l sedeze pe bărbatul aflat încă în viaţă pentru a-i acorda primele îngrijiri. Deşi avea leziuni foarte grave, el  s-a arătat extrem de recalcitrant.

Încă din momentul în care acesta a ajuns la spital, medicii i-au acordat şanse minime de supravieţuire. La doar câteva ore însă, bărbatul a decedat. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au petrecut evenimentele. În momentul izbucnirii scandalului, în vilă nu se aflau turişti, aceştia urmând să soseasca abia în weekend.

 

 

 

 

 

Mai multe articole despre:
bătaie alcool Poiana Braşov mort vilă