interviu dan

Lumea te ştia ca june-prim de telenovele. Ce ai învăţat din această
experienţă şi cum ţi-a afectat imaginea (cu bune şi cu rele)?

În 2005, atunci când am început să filmez pentru proiectele de la "Acasă", terminasem deja facultatea, jucam în teatru, deci îmi făceam deja meseria. Cunoscut? Foarte puţin şi continuînd doar cu teatrul, aş fi rămas la fel. Cu toate astea, nu am ales să joc în telenovele ca să devin cunoscut. Nimeni nu ştia dacă vor avea succes şi eu aveam doar un rol secundar. Era o posibilitate să câştig nişte bani, la vremea respectivă, nu cine ştie ce şi să joc, să-mi fac în continuare meseria.

Era o tâmpenie să aştept la nesfârşit să facă Puiu filme cu mine şi chiar dacă aş fi făcut, un trai decent, tot nu-mi puteam asigura. Asta apăruse şi asta făceam. Şi la ce pleiadă de actori joacă acum acolo, nu văd de ce m-aş simţi prost.

Sigur, problema a venit, culmea, când am început să am succes şi aşa cum e normal, am fost transformat într-un produs comercial. Ori asta nu vroiam. Lumea spune, eşti vedetă, ţi-ai asumat! Greşit! Lucrurile au venit fără ca vreunul dintre noi să realizeze ce se petrece. Aşa cum e normal în fiecare experienţă de genul asta există lucruri bune şi lucruri rele.

Am luat decizia la un moment dat să renunţ, în ciuda, tuturor avantajelor, pentru că nu mai suportam să fiu un simplu produs, poate din vanitate, credeam că pot mai mult şi mai bine. Şi nu îmi pare rău. Am fost acolo, mi-am făcut treaba cât de bine am ştiut şi am plecat când oamenii nu au mai ştiut să mă convingă. Când am realizat că nu mai e plăcere, că nu mai e decât corvoadă, am plecat.

Imaginea? E hilar, într-o ţară în care nu există industrie de gen, în care nu există o piaţă clară, să vorbim despre asta! Nu pot decât să mă amuz, de pe margine, am fost acolo şi să ştiu că nu trebuie să mai judec pe nimeni niciodată.

Cum ar trebui să fie un rol pentru a juca din nou în telenovele?

Un actor trebuie să-şi facă meseria. Punct. Când poate, unde poate şi cât de bine poate. Aşa cum bănuiesc că ştiţi, n-am greţuri şi nici fiţe în a face asta. Dar trebuie să ştiu că pot, că mi se permite şi că sunt ajutat. Fac o meserie de echipă şi singur, nu pot nimic, niciodată. Aşa că întrebarea e dacă voi mai face aşa ceva...

Obişnuiai să te uiţi la telenovelele în care jucai? Dacă da, cum ţi se
părea?

De bună voie, niciodată, sau foarte rar. Uneori din curiozitate şi uneori forţat de împrejurări, mă rog. Sunt destul de critic şi cu mine şi cu ceilalţi, aşa că nu sunt un bun spectator al lucrurilor făcute de, cu mine. Risc să mă cert cu toţi.

Ce îţi place mai mult filmul sau teatrul? Unde te simţi în largul tău?

Poate din cauza temperamentului meu mă simt mai bine la film, unde trebuie "să ai talent la timp", e o continuă provocare, la teatru mă adaptez mai greu la periode lungi de repetiţie. Nu am suficientă răbdare, dar le fac pe amândouă cu la fel de mare plăcere.

Cum vedeai viaţa de actor înainte de a intra la teatru?

N-o vedeam.

Cum ţi s-a părut după ce ai devenit actor?

Ca viaţa mea. Cu bune, cu rele, cu drame şi bucurii, ca a oricarui om.

Cu ce regizori ai vrea să lucrezi?

Sunt un tip de actor care dă credit foarte mult regizorului, cred că fără el, ea nu pot să fac mai nimic. Şi încerc să-i dau tot ce pot şi am mai bun. Însă, recunosc, când nu reuşeşte să mă convingă, mă distanţez, îmi pierd placerea. Continuu să îmi fac meseria cât de bine pot, dar fără acel ceva. Ştiu că reacţionez ca un animăluţ, din instinct, dar am învăţat că trebuie să-l urmezi. Singurul lucru pe care mi-l reproşez, este că n-am învăţat să îmi îmbrac pornirile mai frumos, mai elegant, lucrez la asta.

Adi Sitaru şi Bogdan Dumitrescu sunt doi regizori cu care am trăit momente speciale. Şi Iura, regizorul de la telenovele, a reuşit să scoată lucruri minunate de la mine şi nu văd de ce nu aş recunoaşte asta. 

În ce proiecte este implicat actorul Dan Bordeianu?

Am scos deja două spectacole noi, unul la Teatrul Nottara, " Rinocerul îndrăgostit", în regia lui Mihai Lungeanu, spectacol la care ţin foarte mult, pentru că mi-a permis să explorez un personaj la limită, un personaj care frizează geniul şi demenţa, un personaj despre care nu ştii dacă e rău sau bun. E o căutare foarte interesantă, pentru mine fiecare reprezentaţie. Şi un altul, o colaborare dintre Teatrul Nottara şi Teatrul din Buzău, unde Mihai Manolescu, regizorul spectacolului, un minunat om de teatru, mi-a permis întâlnirea cu Constantin Codrescu.  A fost o întâlnire extraordinară, cu un actor şi un om deosebit, iar faptul că suntem împreună pe aceeaşi bucată de scândură, mă face să fiu foarte mândru şi fericit.

Repet la un spectacol, în regia lui Vlad Masaci, "Aniversarea", după filmul lui Vinterberg, "Festen". Aşa că m-am lăsat de telenovele şi m-am reapucat serios de teatru. Îmi fac meseria, acolo unde pot şi-mi place.

De ce te-ai întors pe sticlă?

Îl cheamă Marius Toader. Mi-a spus unde, cum şi de ce, l-am crezut şi de atunci îi Aruncam din tren. La Media Factory lucrez cu oameni normali nealteraţi de mega-trusturi, oameni care ca şi mine au făcut parte din sistem şi care la un moment dat au spus că pot şi altfel şi că pot la fel de bine şi fără dinozauri care sa le sufle în ceafă. Şi pot! Monica, Adi, Corina, Sorin, Marius, Ina, Andra, mulţumesc!

Cum ţi se par emisiunile din România? Există emisiuni pe care le
urmăreşti?

E greu să păstrezi o limită de decenţă şi bun simţ în fuga asta nebună după audienţe, fuga în care unii uită să fie oameni, aşa că sunt puţine cele pe care le urmăresc fără să zic " Frate, incredibil cât de idioţi sunt! Până unde, mă?". Dar, sunt!

La ce te gândesti când spui "vedetă"?

La cineva care în primul rând face ceva, face o meserie, nu doar apare...

Cum vezi peisajul monden din România?

Ca de Dâmboviţa! Un râu care trece, totuşi, prin Bucureşti. Asta e...