Interpretul lui Darth Vader este bolnav de cancer
Actorul britanic David Prowse, cel care a interpretat binecunoscutul personaj Darth Vader din seria "Star Wars", suferă de cancer la prostată, potrivit presei britanice.
În primele trei filme ale celebrei serii "Star Wars", deşi Prowse l-a interpretat pe Darth Vader, vocea celebrului personaj negativ i-a aparţinut actorului american James Earl Jones.
Pe lângă rolul din "Star Wars", David Prowse a jucat în capodopera "A Clockwork Orange", regizată de Stanley Kubrick, şi în câteva episoade din "Doctor Who" şi "The Benny Hill Show".