Internetul face aproape imposibilă apariţia unui nou Michael Jackson, cred experţii
Omagiul public extravagant care i-a fost adus lui Michael Jackson îi determină pe unii critici să se întrebe dacă va mai putea exista un megastar de această talie în era internetului, care oferă o glorie la scară planetară pe cât de rapid obţinută, pe atât de trecătoare.
Moartea bruscă a lui Michael Jackson, în 25 iunie, a dus la un val de laude şi omagii la adresa artistului, al cărui album "Thriller" (1982) este cel mai bine vândut din toate timpurile - aproximativ 50 de milioane de copii. După moarte, scandalurile personale în care a fost implicat nu au mai părut importante nici pentru fanii săi, nici pentru cei care s-au lăsat purtaţi de evenimente.
"În lumea YouTube, nimeni nu mai poate avea efectul mondial al Thrillerului lui Michael Jackson", crede Jonathan Taplin, profesor la universitatea Southern California. "Făceam cercetări pentru un film al lui Walt Disney în 1983, în Congo, Gabon şi Coasta de Fildeş. La radio era numai Michael Jackson", îşi aminteşte Taplin, fost producător de film.
Internetul a unit lumea în moduri noi şi poate face din necunoscuţi staruri într-o clipă, după cum demonstrează cazul lui Susan Boyle, devenită celebră după ce interpretarea sa a melodiei "I dreamed a dream" de la emisiunea-concurs "Britain's got talent" a fost postată pe YouTube.
Dar această faimă este trecătoare şi un star este înlocuit repede de un altul. "Voi fi mii de Susan Boyle, dar niciun Michael Jackson sau Beatles", afirmă Taplin. Înainte de apariţia televiziunii prin cablu şi apoi a internetului, zeci de milioane de oameni se uitau în mod regulat la aceleaşi hituri simultan. În prezent, internetul a inundat lumea cu opţiuni şi a dus la o scădere a audienţelor.
Supranumit regele muzicii pop, Jackson, în vârstă de 50 de ani când a murit, a cântat împreună cu fraţii săi în formaţia Jackson 5 înainte de ajunge star pe cont propriu cu melodii precum "Billie Jean" sau "Beat it", pe care le-a promovat cu videoclipuri inovative pe postul de televiziune MTV.
Dar MTV nu mai difuzează ore întregi de videoclipuri extraordinare, iar internetul îi permite oricui să publice melodii sau videoclipuri online. Potrivit David Segal, de la New York Times, acest lucru înseamnă, probabil, că nimeni nu va mai atinge gloria atinsă de Michael Jackson. "Acesta este motivul pentru care până şi lui Michael Jackson i-ar fi greu să devină Michael Jackson acum. (...) Este ceva trist în opţiunile infinite. Ar putea însemna, foarte bine, sfârşitul gloriei adevărate", a scris el.
Michael Jackson a câştigat 13 premii Grammy până în prezent şi a vândut aproximativ 750 de milioane de albume. Dar, deşi urma să aibă o serie de concerte de relansare, anii săi cei mai buni păreau să se fi încheiat deja. În ultimii ani a ocupat prima pagină a ziarelor mai mult pentru comportamentul său ciudat şi pentru acuzaţiile de abuzuri sexuale vizând minori decât pentru muzica sa.
Susan Ohmer, care predă tehnici moderne de comunicare la universitatea Notre Dame, a asemănat faima lui Michael Jackson cu cea a prinţesei Diana, spunând că, deşi mulţi nu îl cunoşteau pe adevăratul Michael Jackson sau pe adevărata prinţesă Diana, personajele pe care le-au jucat aceştia în faţa camerelor de luat vederi au captat atenţia lunii.
"Michael Jackson a crescut în timp ce muzica devenea din ce în ce mai internaţională. La fel ca prinţesa Diana, stilul şi mişcările sale păreau să prindă viaţă în înregistrări", a explicat Ohmer. Şi Robert Thompson, profesor de cultură populară la universitatea Syracuse, este de părere că este mai greu să apară un nou idol mondial în "epoca fragmentată a tehnologiei moderne", dar este posibil. "Internetul a deschis o nouă cale către faimă. Dar a deveni foarte faimos este ceva ce se întâmplă în continuare foarte rar", a spus Thompson.
Atât Thompson, cât şi Ohmer îl consideră pe preşedintele american Barack Obama unul dintre idolii noi ai lumii, dar pe baza reuşitelor politice şi puterii intelectuale, nu a muzicii şi dansului. "În orice mediu apar staruri", a explicat Ohmer. "Celebrităţile devin idoli mondiali pentru că interacţionează cu presa într-un mod care fascinează publicul şi pentru că ne vorbesc într-un anumit fel despre vieţile şi timpurile noastre", a adăugat ea.