Instanţa va decide astăzi dacă cei doi români acuzaţi de viol vor fi eliberaţi
Judecătorii italieni au amânat pentru astăzi luarea unei decizii în cazul celor doi români acuzaţi de violarea unei adolescente în noaptea de Sfântul Valentin.
Luni a avut loc o primă audiere. Avocatul lui Karol Racz a solicitat internarea acestuia, deoarece clientul său ar avea probleme de sănătate. Racz nu mai aude cu urechea stângă, iar sâmbătă a avut o hemoragie.
Procurorul a cerut menţinerea celor doi în stare de arest. Se pare că între timp a mai apărut un martor al acuzării. Probele ADN prelevate de anchetatori nu demonstrează implicarea celor doi cetăţeni români, aceştia au fost însă recunoscuţi de victimă şi de câţiva martori.