MENIU

Instanţa decide, astăzi, dacă prelungeşte mandatele arestaţilor din dosarul Becali

Foto: NewsIn

Bodyguarzii arestaţi ai lui Gigi Becali apar, astăzi, din nou, în faţa instanţei. Judecătoria Sectorului 1 hotărăşte, în această seară, dacă prelungeşte sau nu mandatele de arestare pentru Cătălin Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Mihai Mila şi Marcel Popa, aflaţi după gratii în dosarul în care este cercetat şi Gigi Becali.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a cerut Judecătoriei Sectorului 1 să prelungească cele cinci mandate de arestare, primul expirând la începutul lunii mai.

Tribunalul Bucureşti a respins, marţi, 21 aprilie, contestaţia în anulare depusă de Cătălin Zmărăndescu împotriva hotărârii prin care aceeaşi instanţă a respins definitiv recursul declarat de acesta faţă de hotărârea Judecătoriei Sectorului 1, prin care a fost trimis după gratii.

Tot Tribunalul Bucureşti a respins, pe 6 aprilie, recursul declarat de Cătălin Zmărăndescu, Gigi Becali, Dumitru Beciu, Nicolae Dumitraşcu şi Ştefan Dediu împotriva hotărârii Judecătoriei Sectorului 1 din 3 aprilie prin care toţi aceştia au fost trimişi după gratii pentru infracţiuni de lipsire de libertate.

Două persoane au fost eliberate de judecători în acest dosar. Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, 17 aprilie, că Gigi Becali şi Dumitru Beciu pot fi cercetaţi în libertate, cei doi fiind eliberaţi provizoriu sub control judiciar.