MENIU

Instanţa a decis emiterea unui nou mandat de arestare pentru Necolaiciuc

Foto: RTV

Judecătoria Sectorului 1 a decis, joi, să emită un nou mandat de arestare, în lipsă, pe numele lui Mihai Necolaiciuc, mandat cerut de către procurorii DNA. Decizia poate fi atacată cu recurs.

Procurorii anticorupţie au cerut Judecătoriei Sectorului 1 emiterea unui nou mandat de arestare pe numele lui Mihai Necolaiciuc, după ce aceeaşi instanţă a mai emis două mandate pentru fostul director al CFR.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început, recent, urmărirea penală împotriva fostului şef al CNCFR, Mihai Necolaiciuc, într-un nou dosar, în care este acuzat de deturnarea unor fonduri europene, au declarat, pentru NewsIn, surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, lui Necolaiciuc i s-ar fi mai reţinut şi acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu un prejudiciu de peste un milion de euro.

În acest dosar ar fi vorba de modul ilegal în care Mihai Necolaiciuc a folosit o sumă de bani luată de România dintr-un credit de la o bancă europeană. "E vorba de chestia deja clasică la Necolaiciuc şi anume achiziţiile făcute la preţuri exorbitante", au explicat surse judiciare.

În acelaşi dosar a mai fost pus sub învinuire şi fostul director economic de la CNCFR, Viorica Olăeru, pentru aceleaşi fapte ca Necolaiciuc.

Pe numele lui Mihai Necolaiciuc există deja în România două mandate de arestare emise de Judecătoria Sectorului 1 la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Necolaiciuc în trei dosare pentru achiziţiile defectuoase făcute când se afla la conducerea CNCFR, achiziţii care au dus la prejudicierea societăţii.

Mihai Necolaiciuc se află, în prezent, în custodia Serviciului American pentru Controlul Imigraţiei şi Normelor Vamale, în centrul de detenţie Glades din Moore Haven, Florida, în baza unei cereri de extrădare făcută de România.