MENIU

Industria tutunului şi serviciile medicale fac profit pe timp de criză

Foto: RTV

Criza nu a doborât tot ce a întâlnit în cale. Există şi domenii unde investitorii câştigă chiar mai mult decât anul trecut.

Răbdare şi tutun îşi spun probabil mulţi români, aşa că pe primul loc în topul creşterilor se află industria tutunului. Comparativ cu primele 6 luni din 2008, se fumează cu 10% mai mult, iar câştigurile pe piaţă au crescut cu peste 37%.

Dacă tot de fumează mai mult, se consumă şi mai multe medicamente. Industria serviciilor medicale are creştere de 30 de procente. Criza i-a învăţat pe manageri şi să ceară sfaturi de urgenţă, cum să se descurce în afaceri. Aşa că serviciile de Coaching au înregistrat venituri cu până la 25 de procente mai mari faţă de aceeaşi perioada din 2008.

În top mai intră indrustria cosmeticelor, cu o creştere de 10 procente, cea a asigurărilor generale, cu 7.58 la sută şi, pe locul şase, industria locală de băuturi necarbonatate. Este o creştere determinată de temperaturile de vară, dar şi de faptul că românii aleg din ce în ce mai mult produse fără conservanţi.