MENIU

Încă unul dintre cei implicaţi în presupusul complot împotriva lui Morales are cetăţenie română

Foto: poligazette.com

Una dintre persoanele arestate recent în urma unei acţiuni de forţă a poliţiei din Bolivia are şi cetăţenie română, anunţă Ministerul Afacerilor Externe, după ce anterior confirmase moartea unui român în cursul aceleiaşi operaţiuni.

Ministerul Afacerilor Externe a obţinut confirmarea oficială a faptului că unul dintre arestaţi este români, primind datele de identitate ale acestuia în cursul zilei de joi.

Ministerul este pregătit să acorde asistenţa consulară necesară, în măsura în care aceasta este solicitată, adaugă comunicatul, precizând că până în prezent nu a fost primită o astfel de cerere. Elemente noi cu privire la acest caz vor fi comunicate pe măsură ce vor fi confirmate oficial de către autorităţi, mai precizează MAE.

Ministerul român de Externe anunţase marţi că are confirmarea oficială privind uciderea unui român numit Árpád Magyarosi în operaţiunea care ar fi permis dejucarea unui atentat la viaţa preşedintelui bolivian Evo Morales. Ministerul a informat că Ambasada României de la Lima (Peru), care gestionează relaţia cu Bolivia, a solicitat încă de la data de 18 aprilie 2009 autorităţilor boliviene clarificări privind circumstanţele în care s-a produs evenimentul. De asemenea, Ambasada a solicitat să fie informată dacă cetăţeanul respectiv a fost înhumat pe plan local sau nu. De asemenea, noul ministru de externe al Ungariei, Peter Balazs, a declarat marţi că ţara sa va oferi asistenţă României pentru aducerea în ţară a corpului lui Magyarosi, care locuia în Ungaria.

Autorităţile boliviene anunţaseră săptămâna trecută dejucarea unui atentat care îl viza pe preşedintele Evo Morales şi pe alţi oficiali. Autorităţile anunţaseră că trei dintre suspecţi, printre care s-ar fi aflat Magyarosi, au fost ucişi într-un schimb de focuri cu poliţia, iar alţi doi au fost arestaţi. Cei arestaţi sunt Elód Tóásó, anterior prezentat drept cetăţean ungar, şi un cetăţean bolivian. MAE nu precizează numele românului arestat, dar potrivit presei boliviene, ar fi vorba despre Tóásó.

Irlanda, Croaţia şi Ungaria, ai căror cetăţeni sunt acuzaţi de complotul împotriva lui Morales, au cerut explicaţii Boliviei şi o anchetă internaţională, pe măsură ce tot mai multe elemente par să pună la îndoială varianta oficială a evenimentelor.