Încă un mort la un meci de fotbal din Honduras
O persoană a murit şi alte trei au fost rănite prin împuşcare, după un meci de fotbal în Honduras.
Potrivit autorităţilor, la finalul partidei dintre Olimpia şi Real Espana s-au tras mai multe focuri de armă. Cel mai probabil, cei care au apăsat pe trăgaci erau suporteri ai Olimpiei.
Cei trei răniţi sunt în afara oricărui pericol.
Suporterii Olimpiei au fost implicaţi în incidente grave şi în urmă cu o săptămână, când două persoane au murit şi 15 au fost rănite, după derby-ul cu Motagua.