Inaugurare de ochii lumii: şoseaua de centură a Braşovului a fost inaugurată, deşi nu e terminată
Inaugurare de ochii lumii. La şoseaua de centură a Braşovului se lucrează de zor, chiar şi în weekend. Şi asta la trei zile după ce ministrul Vasile Blaga şi primarul George Scripcaru au tăiat panglica şi au declarat şoseaua numai bună pentru circulaţie.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat că "este o lucrare care se încadrează în graficul preconizat şi nu este nicio problemă din acest punct de vedere, al traficului, trebuie să facem o perioadă de trafic, să dăm drumul la trafic foarte intens tocmai ca să se stabilizeze acest lucru".
Tronsonul la care se lucrează are 6,5 kilometri şi a costat aproape 20 de milioane de euro. Drumul are însă doar fundaţia şi primul strat de beton şi stă pe o pânză de apă freatică aflată la circa 30 de centimetri de suprafaţă.
Acum se lucrează la puţurile absorbante care au misiunea să prevină surparea şoselei. Abia după finalizarea acestora va fi turnat asfaltul, iar şoferii vor putea merge cu mai mult de 20 de kilometri la oră.