MENIU

În Vrancea criza a închis 2.700 de firme în 2009

Una din patru societăţi comerciale s-a închis în 2009
În Vrancea criza a închis 2.700 de firme în 2009

Una din patru societăţi comerciale s-a închis anul acesta, potrivit statisticilor Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Criza economică a lovit greu mediul de afaceri din Vrancea. Politicile de ieşire din criză nu i-au ajutat prea mult pe întreprinzătorii vrânceni, iar datoriile societăţilor comerciale către bugetul de stat au crescut cu peste 50% de la începutul anului. În primele 11 luni ale acestui an, Direcţia de Finanţe Vrancea a pus popriri pe conturile bancare a peste 10.000 de persoane fizice şi juridice din judeţ, care aveau datorii către bugetul de stat. Pentru recuperarea debitelor restante, fiscul a trimis peste 61.000 de somaţii pentru recuperarea unei sume totale de peste 111 milioane de lei.

Conform Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vrancea, 2032 de firme şi-au suspendat actrivitatea, 106 au fost dizolvate iar 584 au fost radiate. Suspendarile de activitate au crescut în Vrancea cu 1400% faţă de anul 2008, potrivit statisticilor ONRC. “Principalul factor care considerăm noi că a contribuit la aceasta ar fi stabilirea impozitului forfetar, după cum au declarat şi comercianţii, dar şi situaţia economică, social-politică actuală prin care trece România”, spune Horia Dumitrescu, directorul ORC Vrancea.