În urma jafului de la Cluj, poliţiştii verifică sistemele de securitate din toate băncile
Jaful de vineri de la Cluj-Napoca a pus pe jar poliţia. Oamenii legii vor începe să verifice toate unităţile bancare din ţară, a declarat pentru Realitatea FM Comisarul-şef Mihai Pruteanu, director adjunct în Direcţia Poliţiei de Ordine Publică.
Potrivit lui Mihai Pruteanu, conducerea IGP a dispus ca, începând de luni dimineaţă, pe o perioadă nedeterminată, toate inspectoratele de poliţie judeţene, prin ofiţeri specialişti, să demareze controale la unităţile bancare, casele de schimb valutar, casele de amanet, precum şi la staţiile de distribuţie a carburantului auto.
Poliţiştii vor să vadă dacă băncile au camere de filmat şi paznici şi întrunesc toate condiţiile de siguranţă.
''Încă din 22 decembrie am atenţionat băncile să ia măsurile de securitate. Noi am demarat acţiunile de verificare a unităţilor bancare încă de la sfârşitul anului trecut (...) Mai mult de 80% dintre alarmele de la bănci sunt false'', a declarat Christian Ciocan, purtător de cuvânt Poliţia Capitalei.