MENIU

În spitalele din Brăila şi Vaslui, bolnavii stau şi câte doi în pat

Foto: RTV

Stau câte doi într-un pat, sau câte trei în două paturi lipite. Nu trebuie să se mişte, ca nu cumva să îl atingă pe celălalt, bolnav şi el. Este chinul prin care trec, zi de zi, pacienţii de la Secţia de Neurologie din Spitalul Judeţean Brăila. La fel se întâmplă şi în unele secţii din Spitalul de Urgenţă Vaslui. Pacienţii au sesizat situaţiile pe adresa martorocular@realitatea.net.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, cele mai mari probleme sunt la secţia de Boli Interne şi la Neurologie. Bolnavii stau ca sardelele.

Medicii şi asistentele se confruntă cu o avalanşă de bolnavi. Iar paturile sunt prea puţine.

"În secţia de neurologie în prezent sunt 64 de bolnavi pe 55 de paturi. În secţia de medicină internă sunt 120 de bolnavi pe 90 de paturi", a declarat Carmen Rotaru, direcotr medical.

Şi la Spitalul Judeţean din Brăila, internările curg pe bandă rulantă.

Medicii spun că este vorba de cazuri grave, iar bolnavii trebuie neapărat internaţi.

"Sunt foarte mulţi pacienţi, e o patologie foarte bogată, sunt foarte multe accidente vasculare", a precizat doctor Octavian Perianu, şef secţie neurologie.

Spitalul Judeţean din Brăila deserveşte 320.000 de locuitori.

Mai multe articole despre:
Vaslui spital bolnav Brăila urgenţă pacient internare Pat