MENIU

În mai multe zone din ţară numărătoarea voturilor s-a încheiat repede, datorită prezenţei scăzute la urne

Foto: NewsIn

Sibienii au încheiat procesul de numărare a buletinelor de vot chiar de la ora 2.30 noaptea. Predarea sacilor cu buletine de vot şi ştampile a decurs fără incidente, de altfel prezenţa redusă la vot i-a ajutat pe preşedinţii secţiilor.

La Sibiu, prezenţa a fost mult mai mică decât în urmă cu doi ani. PD-L a obţinut 33,93% din voturi, urmat de PSD+PC, cu 32,06% şi PNL, cu 13,03%. PRM a obţinut 8,12%, iar Elena Băsescu a avut 5,94% din voturi. Sibiul s-a situat pe penultimul loc într-un top al prezenţei la vot în întreaga ţară.

La Bistriţa Năsăud s-a terminat, de asemenea, numărătoare buletinelor de vot. Pe primul loc se află PD-L cu 37,02%, următorii sunt cei de la PSD+PC cu 34,86% şi PNL 9,46%. UDMR a obţinut 6,3% din voturi, în vreme ce Elena Băsescu a obţinut 3,73%. Prezenţa la vot în Bistriţa Năsăud a fost de 33,4%.

Şi la Braşov s-a terminat numărătoarea voturilor, după ce prezenţa la vot a fost de numai 23,53%. PD-L a obţinut 33,33%, PSD+PC a obţinut 22,61%. PNL a primit 19,53% din voturi, PRM, 6,94%, iar Elena Băsescu a avut 4,4%.

În Iaşi au fost numărate două treimi din voturi: PSD a obţinut 35,34%, urmat de PD-L cu 24,67%, PNL cu 17,27%, PRM cu 11,34% şi Elena Băsescu cu 7,3%.

Şi în Dolj au fost anunţate rezultatele finale ale votului: PSD+PC a obţinut 39,2% din voturi, urmat de PD-L cu 36,56%, PNL cu 10,36%, PRM cu 7,78% şi Elena Băsescu cu 3,09%.