MENIU

În fiecare an, de 1 mai, micii au fost un prilej de campanie electorală

Foto: Realitatea TV

În fiecare an, de 1 mai, partidele s-au întrecut să ofere mici, bere şi concerte. În 2008, sărbătoarea a fost şi un bun prilej de campanie electorală pentru candidaţii la alegerile locale. Pentru că şi 2009 este an electoral, nu vor lipsi nici acum din program mititeii şi berea de la politicieni.

Cel puţin asta a promis zilele trecute social-democratul Marian Vanghelie, care are o idee: micii să fie serviţi de câteva domnişoare frumoase. 

Tradiţia micilor gratuiţi de la partid şi a paharelor de bere de la dozator a continuat şi în 2008.

La Târgu-Mureş, candidatul UDMR la primărie, Laszlo Borbely, a organizat un concurs de preparat gulaş. La doar câţiva paşi, candidatul PD-L împărţea şi el mici şi bere.

La Piteşti, PSD a organizat o petrecere la care au participat şi susţinătorii şi candidaţii partidelor rivale. Iar în Constanţa lui Radu Mazăre, zeci de pensionari s-au călcat în picioare pentru câte o bere şi patru mici, oferiţi de primărie. O bătrână a fost uşor rănită.

Şi cum unii români nu refuză nici în ruptul capului câţiva mititei gratuiţi, fie ei şi de la partid, Marian Vanghelie vrea să continue tradiţia şi anul acesta.