În februarie au fost înmatriculate cu 200% mai multe maşini second-hand
Înmatriculările de maşini la mâna a doua au crescut în luna februarie cu peste 200 la sută faţă de prima lună a anului.
Potrivit datelor direcţiei de înmatriculări auto, dacă în ianuarie au fost puse în circulaţie în ţara noastră aproape 6 mii de autoturisme second hand din import, în februarie numărul acestora a crescut la aproape 18 mii.
Pe de altă parte, înmatriculările de maşini noi aproape că s-au înjumătăţit. Luna trecută au fost înmatriculate peste 7 mii de maşini noi, faţă de 13.800 în luna ianuarie.