MENIU

În contextul crizei, SPP îşi ridică palat şi biserică în valoare de 31 de milioane de euro

Foto: cotidianul.ro

Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) îşi construieşte, peste drum de Cotroceni, un sediu format din opt corpuri plus o biserică. Construirea noului sediu al SPP va scoate, în plină criză financiară, din buzunarul contribuabilului român peste 31 de milioane de euro.

În acest an, de la bugetul de stat au fost alocate deja aproximativ şapte milioane de euro, adică 30 de milioane de lei noi pentru acest nou sediu, iar firmei care a câştigat licitaţia i s-a comunicat că va primi mai mulţi bani la rectificarea bugetară.

Suma a fost alocată într-un moment în care, de la şeful statului până la cel mai mic dintre demnitari, se vorbeşte doar despre măsuri de austeritate bugetară.

Citeşte mai mult

Mai multe articole despre:
sediu SPP construcţie criza financiară