În ciuda crizei financiare mulţi români iau lecţii de pilotaj
Hobby-urile par să fie mai importante pentru românii decât criza. 60 de euro, fără TVA, pentru o oră de zbor cu moto-delta-planul este o nimica toată pentru cei pasionaţi. La şcoala de pilotaj de la Cisnădie criza nu şi-a făcut loc deocamdată. Cursanţii al căror număr a rămas neschimbat comparativ cu anul trecut spun că nimic nu se compară cu minutele petrecute în aer.
Nu sunt puţini cei dispuşi să plătească pentru un curs pe motodeltaplan care costă de la 1700 de euro până la 3000 de euro.
"Din păcate criza nu ne va ierta când va fi cazul de reparaţii sau schimbare de aripă şi preţurile din păcate le cam păstrăm", a declarat instructor Dan Cobuz.
Pentru cei pasionaţi există însă o soluţie convenabilă, cursurile la fără frecvenţă. Sau altfel spus veniţi la lecţii în ritmul în care vă permiteţi să plătiţi.