În 2010, Guvernul i-ar putea trimite pe bugetari în concediu fără plată în fiecare lună
Bugetarii ar putea să mai stea acasă în concediu fără plată şi în 2010, scrie Gândul. Anul viitor, România trebuie să taie trei miliarde de euro din cheltuielile publice pentru a se încadra în ţintele FMI şi Guvernul va fi nevoit să ia măsuri pentru a atinge ţintele Fondului.
Românii vor simţi cu adevărat abia anul viitor efectul măsurilor de austeritate luate de Guvern pentru încadrarea în ţintele trasate de Fondului Monetar Internaţional, scrie Gândul. În 2010, statul trebuie să reducă cheltuielile publice cu aproximativ 3 miliarde de euro pentru a atinge un deficit bugetar de 5,9% din PIB, după cum s-a agreat săptămâna aceasta cu Fondul. Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, nu a explicat însă de unde şi cu cât se va tăia pentru a se ajunge la această economie.
\"Guvernul va avea în vedere un mix de măsuri pentru a atinge această ţintă\", a declarat pentru Gândul Andreea Paul (fostă Vass), consilierul pe probleme economice al premierului desemnat Emil Boc. Iar reducerea cheltuielilor se poate face \"fie prin aplicarea legii pensiilor, a salarizării unice şi a restructurării agenţiilor, fie prin trimiterea în concediu fără plată a bugetarilor un număr de zile în fiecare lună\", a explicat Andreea Paul.
\"Măsura nu poate fi discutată momentan, până nu avem un cabinet format. Va fi o decizie exclusiv politică şi abia la începutul săptămânii viitoare vom putea discuta despre astfel de decizii\", a declarat pentru REALITATEA.NET Andreea Paul.