MENIU

Împodobeşte-ţi casa de Sărbători!

Decoraţiuni de Crăciun
Decoraţiuni de Crăciun
Decoraţiuni de Crăciun
Decoraţiuni de Crăciun
Decoraţiuni de Crăciun

REALITATEA.NET îţi prezintă câteva idei de redecorare a apartamentului sau a casei tale cu ocazia Sărbătorilor. Cu puţină îndrăzneală şi imaginaţie, îţi vei putea pune în practică talentele de decorator, transformându-ţi căminul în căsuţa din poveşti.

Înainte de toate trebuie să decizi ce culori vei folosi anul acesta. Poţi alege fie bine cunoscutele combinaţii de roşu cu auriu, albastru cu argintiu sau altele mai inedite. Este grozav să-ţi pui ideile în practică, însă nu uita că nu trebuie să exagerezi.

Dacă stai într-un apartament la bloc, acest lucru nu înseamnă că nu îţi poţi îmbrăca ferestrele în ghirlande de beculeţe. Ai nevoie de cablu luminos, pe care îl găseşti la magazinele de bricolaj, ghirlande (ţurţuri) de beculeţe şi ghirlande de crengi de brad artificiale.

 

Sfatul nostru este să alegi aceeaşi culoare pentru toate accesoriile. Varianta cu beculeţe multicolore este de prost gust şi obositoare.  Folosindu-te de cablul luminos vei contura geamurile, uşa, acoperişul casei.  Dacă ai o curte foarte mare, poţi lumina aleea până la intrarea în casă. O altă variantă sunt diverse figurine luminoase (moşi cu reni, brazi de Crăciun, om de zăpadă, steluţe).

Dacă vrei ceva mai simplu, poţi reda atmosfera de Crăciun atârnând o coroniţă de uşa de la intrare. Simplu, dar cu efect!

 

În interiorul căminului tău, poţi alege diferite aranjamente cu lumânări şi globuri şi crengi de brad. Acestea pot fi aşezate pe masă în în diverse alte locuri. Cu aceste aranjamente, care pot fi cumpărate de la orice florărie, economiseşti timp.