MENIU

Iliescu: Băsescu realizează o "imixtiune inadmisibilă" în justiţie în cazul dosarelor Revoluţiei

Foto: NewsIn

Fostul şef al statului, Ion Iliescu, a catalogat drept o "imixtiune inadmisibilă" în justiţie medierea preşedintelui Traian Băsescu între revoluţionari şi responsabilii din justiţie, precizând că acesta s-a pus într-o postură "degradantă" vorbind cu "impostorul" Teodor Mărieş.

"Maniera în care s-a prezentat aseară este inadmisibilă pentru raporturile sale (ale preşedintelui Traian Băsescu, n.r.) cu instituţia procuraturii şi cu justiţia română. Nu aşa, nu ăsta este tonul, nu asta este maniera în care şeful statului trebuie să se raporteze la instituţiile justiţiei române. Este o imixtiune inadmisibilă", a apreciat Iliescu evenimentul de marţi seară de la Cotroceni.

"Am fost neplăcut surprins că domnul Băsescu discută despre Revoluţie şi revoluţionari cu nişte impostori. Pentru că acest individ, Mărieş, un tip scandalagiu, permanent iese şi vorbeşte în numele revoluţionarilor când nimeni dintre revoluţionarii autentici nu-i acordă acest drept. El nu are calitate de revoluţionar, nu are certificat de revoluţionar, e un impostor. Am vorbit cu cei de la Asociaţia 21 - a fost creată de cei care s-au aflat în noaptea de 21 decembrie la Intercontinental, la Baricadă - el nu a fost acolo. El era portar la o echipă de fotbal din Caransebeş, nu ştiu când a apărut în Bucureşti. El cu impertinenţă vorbeşte în numele revoluţionarilor", a mai susţinut Iliescu.

El a spus că este "degradant pentru şeful statului" să discute cu Mărieş, dar şi că "se exercită presiuni asupra procurorului şef al statului, folosindu-se de asemenea indivizi care nu au autoritatea morală să vorbească în numele Revoluţiei".

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut marţi procurorului general ca Parchetul să concentreze resurse umane pentru a creşte viteza de rezolvare a dosarului Revoluţiei şi a spus că va discuta cu premierul găsirea unei soluţii legale ca generalul Dan Voinea să lucreze din nou pe acest dosar dacă doreşte.