Ilie Sârbu (PSD): Am fi dispuşi să susţinem un guvern minoritar PD-L
Am fi dispuşi să susţinem un guvern minoritar PD-L. Declaraţia a fost făcută la RFI de social-democratul Ilie Sârbu. Senatorul a mai adăugat că un eventual guvern cu democrat liberalii este exclus.
Ilie Sârbu: Să-şi asume domnul Băsescu cu echipa dânsului guvernarea, cu Guvern minoritar, noi să-l trecem în Parlament, să-l ajutăm şi punctual pe fiecare situaţie în parte să avem o discuţie, când vorbesc de buget, de problemele mari, nu de legile ordinare, de iniţiative legislative ale senatorilor şi deputaţilor care trec sau nu trec în plen.
Rep : Aţi fi dispus, la limită, să susţineţi un Guvern minoritar PD-L sau PD-L - UDMR ?
Ilie Sârbu: Da, mi se pare firesc, dacă asta va fi ultima formulă, dar să-şi asume - aşa cum dânsul spune - transparent responsabilitatea.
Deputatul PSD, Mugurel Surupăceanu, îl contrazice: un guvern PD-L nu este o soluţie.
\"Domnia sa are dreptul la un punct de vedere, eu personal nu împărtăşesc ideea domnului Sârbu. Nu cred că un guvern PD-L e soluţia. Eu vreau să fiu în opoziţie faţă de Băsescu şi PD-L\", a spus Mugurel Surupăceanu.
Preşedintele PSD Mircea Geoană a replicat sec la comentariul colegului său de partid. \"Haideţi să lăsam glumele la o parte\". Decizia asta o ia partidul, principala noastră grijă este câştigarea alegerilor prezidenţiale, a replicat Geoană, făcând aluzie la contestaţia PSD la Curtea Constituţională.