MENIU

Ilie Dumitrescu: “Păstraţi-l pe Kapetanos!”

<descriere>

Grecul Pantelis Kapetanos este omul momentului la Steaua: atacantul a înscris golul prin care steliştii au egalat în partida contra FC Vaslui. Fost mare jucător al roş-albaştrilor, actualul tehnician Ilie Dumitrescu spune că grecul trebuie păstrat cu orice preţ.

Lovitura precisă de cap a lui Kapetanos din minutul 58 al întâlnirii cu FC Vaslui a readus Steaua în joc. Elevii lui Stoichiţă s-au impus la final cu scorul de 2-1, iar tehnicianul Ilie Dumitrescu este de părere că Steaua n-ar trebui să se despartă de fotbalist. Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, fostul mare jucător stelist îl numeste pe Kapetanos “singurul vîrf veritabil de la Steaua”.

\"Am fost primul care a spus că e un atacant foarte util în momentul în care a fost adus la Steaua. Lumea l-a privit cu neîncredere, dar am subliniat în permanenţă faptul că Pantelis se poate dovedi un transfer foarte inspirat. Kapetanos nu trebuie pierdut, e singurul vîrf veritabil de la Steaua. Bibişkov a evoluat foarte puţin, mai sînt copii promiţători la juniori sau la echipa secundă, însă ei nu reprezintă soluţii acum. Trebuie să se facă toate eforturie pentru ca grecul să fie păstrat, nu uitaţi că a marcat aproape toate golurile lunii noiembrie!\", a declarat Ilie Dumitrescu sursei citate.

 

 

Mai multe articole despre:
Steaua Ilie Dumitrescu Kapetanos