MENIU

Ienei: E bine că mai batem şi noi pe cineva

<descriere>

Fostul selecţioner Emerich Ienei, a declarat că România nu a întâlnit un adversar redutabil, dar că e bine că a învins. Ienei l-a remarcat pe Apostol pentru prestaţia sa.

"Nu mai avem acel joc eficient pe partea de atac. Ar trebui ca înaintaşii să coboare, să intre la joc şi să facem o redublare. Ceva în genul echipei Spaniei, ai cărei jucători pasau scurt la doi metri. Polonia a fost un adversar slab, dar este bine că mai batem şi noi pe cineva. Daniel Niculae nu a strălucit, dar a marcat. Pentru asta e el plătit ca atacant. Pot să spun că mi-a plăcut mult Iulian Apostol, care, chiar dacă are o vârstă destul de înaintată pentru fotbal, a fost ca o furnică. A muncit foarte mult şi a dovedit că are o viziune foarte bună asupra jocului. În plus, s-a remarcat pe un teren greu, care nu avantajează jucători de talia lui. Nu pot să spun dacă România avea nevoie de Mutu, ci pot să spun că are nevoie de valori, indiferent de numele lor", a declarat Emerich Ienei la Sportro.

Echipa naţională a României s-a impus, sâmbătă, în deplasare, în faţa Poloniei, scor 1-0, într-un joc amical disputat pe stadionul Legia din Varşovia, acesta fiind ultimul meci al tricolorilor din acest an.
Mai multe articole despre:
România Polonia amical Emerich Ienei