MENIU

ICCV: Criza economică va creşte numărul românilor săraci cu un milion

Un milion de români vor fi aruncaţi în sărăcie din cauza crizei financiare. Astfel, cifra celor care abia trăiesc de la o zi la alta se va dubla. Cei mai afectaţi vor fi agricultorii şi şomerii din satele şi oraşele mici situate în sudul şi estul ţării, însă nici tinerii nu vor fi ocoliţi. Datele au apărut într-un studiu al Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii.

Criza economică va apăsa tare pe umerii românilor, astfel că rata săraciei va sări de 7% anul acesta şi va ajunge la 10% în 2010. Anul trecut, înainte de a intra în criză, în România existau deja 1,25 milioane de persoane care trăiau sub pragul de sărăcie absolută. Specialiştii estimează că până la sfârşitul lui 2010 numărul lor ar putea sări de două milioane.

"În mod cert ceea ce urmează acum va continua să se aşeze pe acelaşi trend de neîncredere şi nemulţumire, pentru că din studiile noastre, doar în ultimele patru luni acest grad de încredere şi percepţie asupra propriei bunăstări s-a diminuat progresiv la cote chiar alarmante", a spus directorul INSOMAR, Dan Gherguţ.

În categoria celor care trăiesc sub pragul de sărăcie absolută sunt cei care îşi asigură existenţa cu mai puţin de 250 de lei pe lună. Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii a întocmit şi un portret al săracului autohton: provine din gospodării cu mulţi copii, are nivel scăzut de educaţie, lucrează în agricultură, în propria gospodărie sau este şomer. Cei mai expuşi sărăciei sunt locuitorii satelor şi ai oraşelor mici din sudul şi estul ţării.

Cei peste un milion de săraci din România sunt doar o picătură în oceanul de nevoiaşi existent la nivel planetar. Conform datelor Băncii Mondiale, 80% din populaţia lumii trăieşte cu mai puţin de zece dolari pe zi.

Mai multe articole despre:
sărăcie INSOMAR săraci criză economică ICCV