MENIU

ÎCCJ cere sancţionarea MFP şi a lui Pogea pentru neexecutarea decizie de plată a sporului de stres

Foto: infolegal.ro

Curtea de Apel Bucureşti a judecat, joi, cererea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de sancţionare a Ministerului Finanţelor Publice şi a ministrului Gheorghe Pogea pentru neexecutarea hotărârii CAB, prin care trebuia plătit sporul de stres de 50%.

Cererea ÎCCJ a fost înregistrată, marţi, de către Curtea de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti a decis pe 9 iulie admiterea cererii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) de anulare a executării adresei Ministerului Finanţelor, prin care s-a anunţat că salariile angajaţilor de la ÎCCJ nu vor mai include sporul de stres. Angajaţii ÎCCJ au contestat, în instanţă, actul Ministerului Finanţelor prin care le-au fost suspendate anumite sporuri, surse din magistratură declarând pentru NewsIn că şefii ÎCCJ au refuzat să plătească, miercuri, 8 iulie, salariile angajaţilor fără aceste sporuri.

A doua zi, pe 10 iulie, Guvernul a decis că documentele de plată aferente cheltuielilor care nu au primit viza de control financiar preventiv vor fi acceptate de Trezorerie la plată doar dacă Curtea de Conturi constată că refuzul de viză nu este întemeiat.

Astfel, Executivul a hotărât modificarea OG 119/1999 privind controlul intern şi cel financiar preventiv, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Executivului, în cadrul căreia modificarea OG 119 a fost singurul act normativ de pe ordinea de zi.

Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, a declarat, în data de 10 iulie, că "legea 500/2000 şi OUG 119/1999 trebuiau puse în concordanţă" cât mai repede. Practic, Curtea de Conturi a fost transformată în mediator între Ministerul Finanţelor şi toţi cei care cer credite (organisme ale statului n. red.). 

CSM a comunicat că membrii Consiliului nu şi-au încasat drepturile salariale, inclusiv sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, aferente lunii iunie, dar nu a precizat motivul.

Mai multe articole despre:
CSM Curtea de Apel Bucureşti Gheorghe Pogea ÎCCJ