MENIU

Iancu spune că echipa sa mai are 0,1 la sută şanse să îşi primească punctele de la TAS

Foto: NewsIn

Patronul lui FC Timişoara, Marian Iancu, a declarat, luni seară, că formaţia sa mai are şanse infime să îşi mai primească cele şase puncte de la TAS şi anunţă că Valentin Velcea este favorit pentru a rămâne antrenor principal şi în sezonul viitor.

"Chiar dacă am ajuns să am doar 0,1% şanse să primesc punctele înapoi pentru că atâta am putut să fac şi am ajuns în situaţia în care nu depind neapărat numai de mine, trebuie să fac absolut tot ce îmi stă în capul meu, să inventez, să fac orice, pentru că sunt conducătorul acestui club şi nu pot să stau să mă uit pe pereţi. Asta a fost soluţia mea să protejez acel 0,1%. Eu ştiu de ce am făcut acest deranj", a spus Iancu.

Marian Iancu susţine că din cauza celor şase puncte pierdute, echipa ar putea termina chiar şi pe locul 4. "Cam de locul trei sau patru mă văd eu, cam aici se înscrie echipa după cum o văd acum. Tot la un tur preliminar de Liga Europa sunt. Jucătorii au libertatea să aleagă, antrenorul să facă treabă".

FC Timişoara se află în prezent pe locul 3 după 33 de etape, cu 61 de puncte, cu două mai mult decât CFR Cluj. În cazul în care bănăţenii vor pierde meciul cu FC Braşov, iar CFR va câştiga la Mediaş, atunci cele două grupări ar face schimb de locuri.

Conducătorul bănăţean a dezvăluit că actualul tehnician al echipei, Valentin Velcea, are prima şansă de a fi pe banca tehnică şi în campionatul următor, însă trebuie rezolvată şi situaţia sa cu licenţa PRO. "Cred că va rămâne Valentin Velcea pentru sezonul următor. Ăsta e crezul meu acum. Vali cunoaşte foarte bine lotul, a lucrat ca secund la Olăroiu, Cârţu, Hagi sau Uhrin. Nu cred că două săptămâni de pauză şi după aceea o lună de pregătire sunt de ajuns ca să aducă un alt antrenor cu care sa începem turul de campionat şi iarăşi să nu-şi cunoască echipa. Sperăm să rezolvăm cu acea dispensă în cazul lui Velcea, dar de obicei cum Timişoara nu reuşeşte nimic când e vorba de relaţia cu Federaţia, nu ştiu".

Iancu a criticat şi decizia CCA de a-l delega pe Cristian Balaj la finala Cupei României, contra celor de la CFR Cluj, considerându-l unul dintre apropiaţii grupării din Gruia. "Lucrul care mă îngrijorează enorm este că mă arbitrează Balaj şi se ştie foarte bine cine este Balaj. Cât de afectiv este el de legat de Cluj, câte puncte le-a băgat în buzunar cu riscul neprogramării lui în sezonul în care CFR a luat titlul, ştim foarte bine cum ne-a arbitrat pe noi la Cluj, ştim foarte bine că e un visător, ştim la fel de bine relaţia lui cu Mureşan, o relaţie de respect extraordinară, e părintele lui spiritual, nu stiu cum s-a putut ajunge la o astfel de situaţie", a afirmat acesta.

Patronul grupării timişorene spune că a discutat cu oficialii CCA pentru a schimba brigada, însă a primit un răspuns negativ. "Am vorbit cu domnul Igna şi a reuşit să mă adoarmă, mi-a spus că e un iubitor de Poli, a jucat la Ştiinţa şi nu şi-ar permite să facă ceva în condiţiile în care pentru dânsul e ultimul meci şi după aceea şi-a pierdut răspunderea. Iarăşi o să fim sparring-partneri, iarăşi o să mergem să-i facem pe alţii deţinători de Cupă că aşa vrea FRF. Nu este un meci important şi nu se înscrie în acea hotărâre conform căreia ar beneficia de prezenţa unor arbitri străini", a conchis, ironic, Marian Iancu.
Mai multe articole despre:
Marian Iancu palmares TAS FC Timişoara