MENIU

Iancu: Metodologia de tarifare a gazelor permite umflarea facturilor

Foto: NewsIn

Declaraţie surprinzătoare în cadrul emisiunii Realitatea te priveşte. Statul, prin intermediul ANRE, permite furnizorilor să încarce facturile la gaze. O spune Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, care a adăugat că acest lucru este posibil din cauza modului în care a fost realizată metodologia de tarifare a gazelor naturale.

Iulian Iancu spune că metodologia de tarifare a gazelor permite furnizorilor să îşi acopere anumite costuri prin intermediul unei rate de rentabilitate. În final toate costurile care sunt acoperite prin acestă facilitate ajung în facturile consumatorilor.

"Avem o metodologie şocantă. Acestui furnizor i se permite să aplice o rată a rentabilităţii. Achiziţia de gaze din import este purtătoare de rată de rentabilitate. Cu cât cumpăr mai scump profitul e mai mare. Mă stimulează să iau mai mult import şi mă stimulează şi la preţ", a declarat Iulian Iancu.

Directorul de tarifare din ANRE, Gabriel Sârbu spune că acest procedeu este folosit în toate ţările din Europa şi nu contravine legii.

Reprezentanţii ANRE au anunţat că preţul gazelor naturale ar urmă să scadă în toamna acestui an.
Mai multe articole despre:
Iulian Iancu gaze facturi metodologie