Hormonii produşi de femeile însărcinate ar putea fi utilizaţi pentru oprirea evoluţiei cancerului la sân
Alph-fotoprotein sau AFP stopează dezvoltarea tumorilor şi previne apariţia unora noi. Cercetătorii sunt convinşi că molecula ar putea fi transformată într-un medicament împotriva cancerului de sân.
O substanţă chimică care se formează, în mod natural, în corpurile femeilor însărcinate, poate oferi şanse celor care suferă de cancer de sân. Se pare că Alph-fotoprotein sau AFP stopează dezvoltarea tumorelor şi previne apariţia unora noi.
\"Hormonii produşi de sarcină, aşa cum este şi estrogenul, contribuie la formarea alfa-fotoproteinei, care în mod indirect, opreşte dezvoltarea cancerului de sân\", a declarat coordonatorul cercetării, Herbert Jacobson, potrivit dailymail.co.uk.
\"Corpul uman are un sistem de apărare care se dezvoltă în mod natural şi care luptă împotriva cancerului de sân. AFP trebuie să fie valorificat şi de aceea ar trebui să fie transformat într-un medicament care să protejeze femeile\", a mai adăugat acesta.
În fiecare an, în Marea Britanie, peste 45.500 de femei sunt diagnosticate cu acest tip de cancer şi aproximativ 12.000 mor din această cauză.