Horia Ghibuţiu: Prostituţia cu public
„Ne-am propus să reprimăm prostituţia prin practici moderne”, a precizat ministrul justiţiei, stabilind drept priorităţi reducerea traficului de persoane şi a proxenetismului. Perfect de acord. Deşi e greu de împiedicat gândul năstruşnic că oamenii legii plătiţi să asaneze trotuarele vor înţelege exact modul în care degradarea la care se supun nişte biete femei trebuie, de-acum înainte, combătută modern.
De aceea, ne şi grăbim să venim în sprijinul organului, supunându-i atenţiei următoarea modalitate modernă, văzută într-un documentar la Discovery: clienţii prinşi la agăţat pe străzile frecventate de prostituate din Anglia erau fotografiaţi de poliţişti şi li se spunea că, dacă recidivează, vor primi la domiciliu un plic cu poza respectivă şi, desigur, cu o fotoexplicaţie lipsită de echivoc. Este un gen de acţiune care, sperăm, s-ar circumscrie modernelor măsuri de prevenţie invocate de Cătălin Predoiu.
Nu vom deschide cutia Pandorei numită legalizarea prostituţiei în ţara noastră, cu toate că, de dragul dezbaterii şi luând pulsul opiniei publice - aşa cum este oglindită de forumul de pe site-ul ziarului nostru - ar fi ispititor să o facem (bunăoară, cititorul „Costa” crede că legalizarea prostituţiei ar aduce „beneficii nenumărate: taxe la stat, control medical, violenţa stradală în scop sexual mai redusă...”).