Honorius, băiatul lui Prigoană, renunţă la petrecerile mondene şi intră în politică
Politica din tată-n fiu începe să devină o modă în România. După celebrii Traian şi Elena Băsescu sau Ilie şi Daciana Sârbu a venit rândul fiului lui Silviu Prigoană să se implice activ în viaţa politică. Aflat de câţiva ani la studii în Statele Unite, la Chicago, Honorius Prigoană a ajuns preşedinte interimar al organizaţiei democrat-liberale din oraşul american, iar in câteva zile îşi va lua mandatul în primire.
Honorius Prigoană a decis să renunţe, cel puţin pentru moment, la petrecerile mondene şi maşinile pentru care se afla în atenţia presei şi să ia parte activ la viaţa politică.
Preşedintele PD-L diaspora, William Brânză a povestit pentru ziarul Gândul că fiul lui Prigoană l-a rugat să-l lase să muncească pentru partid. Astfel, Prigoană jr. a ajuns în prezent preşedinte interimar al PD-L Chicago şi urmează să fie validat la conducerea organizaţiei pe 18 august.
Honorius Prigoană spune că organizaţia PD-L din Chicago are deja un sediu şi aproape 100 de membri.
La festivitate vor lua parte preşedinte PD-L diaspora, William Brânză, europarlamentarul Sebastian Bodu şi deputatul PD-L Sever Voinescu.
"Deocamdată nu am ambiţii în politică, pentru că de-abia am terminat
facultatea şi am alte planuri. În
momentul în care o să am ceva de oferit probabil o să mă intereseze o
funcţie publică. Deocamdată nu-mi trece prin cap aşa ceva", a afirmat Horonius Prigoană în cadrul unei intervenţii telefonice.
Honorius Prigoană este membru PD-L de la vârsta de 18 ani.