Hochei - România a înregistrat al doilea eşec la Campionatul Mondial, 0-7 cu Polonia
Echipa naţională de hochei a României a înregistrat, luni seară, al doilea eşec consecutiv la Campionatul Mondial de la Torun, Divizia I, Grupa B, fiind învinsă de ţara gazdă, Polonia, scor 7-0, informează site-ul oficial al competiţiei.
Aceasta a fost a doua înfrângere a României de la Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa B, după ce sâmbătă, a pierdut în faţa Italiei, scor 0-11.
Naţionala pregătită de canadianul Thomas Skinner a disputat marţi următorul meci, în faţa Marii Britanii.