MENIU

Hizo: "Nu mă mai întorc niciodată în Giuleşti atât timp cât George Copos e patron"

Foto: NewsIn

Fostul antrenor al Rapidului, Viorel Hizo, a declarat, luni, agenţiei NewsIn, că nu se va mai reveni niciodată pe banca echipei atât timp cât clubul este condus de George Copos, şi a lăsat să se înţeleagă că a fost constrâns să ia decizia de a părăsi formaţia din Giuleşti.

"În niciun caz nu mă mai întorc la Rapid, cel puţin atât timp cât va fi patron domnul Copos. În această perioadă am şters prea multe cu buretele. Am fost şi împins să iau decizia de a renunţa. În vară au plecat foarte mulţi jucători şi s-au luat alţii din liga a treia. Chiar patronul echipei a recunoscut că a dat doar 20.000 de euro pe transferuri. Şi cu toate astea, am obţinut aceste rezultate, mai ales că jucătorii au fost neplătiţi. Chiar dacă nu pierdeam cu Internaţional în Cupă, tot venea un moment în viitorul apropiat când îmi dădeam demisia, deoarece s-au adunat prea multe", a spus Hizo.

Tehnicianul a mai afirmat că îi pare rău că părăseşte echipa alb-vişinie, mai ales că aceasta se afla pe un loc fruntaş în clasamentul Ligii I: "Sunt dezamgit că plec de la Rapid, e normal să-ţi pară rău când ai făcut o echipă din nimic. Am adus linişte la Rapid în toată această perioadă, nu s-a mai auzit nimic negativ despre echipă. Rapid a jucat întotdeauna pe teren, plus că a fost dezavantajată clar de Tudor în meciul cu CFR Cluj. Am obţinut rezultate extraordinare, am lăsat echipa pe locut 3, la egalitate de puncte cu primul loc. De ce să nu se descurce domnul Manea? Echipa e foarte bine pregătită".

Tehnicianul Viorel Hizo şi-a reziliat, luni, înţelegerea cu Rapid, pe cale amiabială, după ce s-a înţeles în acest sens cu preşedintele CA al clubului, Ioan Taban.

Hizo a depus o cerere de reziliere a contractului în cursul zilei de vineri, la numai o zi după eliminarea din Cupa României, în faţa nou-promovatei Internaţional Curtea de Argeş. După câteva ore de discuţii, s-a decis ca noul antrenor să fie Nicolae Manea, deoarece tehnicianul nu a putut fi convins să revină.

În vârstă de 61 de ani, Hizo a preluat formaţia giuleşteană înaintea etapei a 29-a a ediţiei trecute de campionat, însă nu a reuşit să o califice în Liga Europa. În acest sezon, cu acesta pe bancă, Rapid se află pe locul 3 în campionat, cu 19 puncte, la doar două puncte de lider, şi a fost eliminată din Cupa României, în faza optimilor, de Internaţional Curtea de Argeş.

În cariera sa, Hizo a pregătit echipa din Giuleşti timp de cinci mandate, începând cu octombrie 1993, şi a adunat un total de 106 de meciuri în primul eşalon. Dintre acestea, 56 au fost victorii, 15 remize şi 35 de eşecuri.

Mai multe articole despre:
Rapid Copos Giuleşti patron