Hizo a avut emoţii la "re-re-redebutul" pe banca Rapidului
Antrenorul Rapidului, Viorel Hizo, a declarat, miercuri, că este fericit pentru jocul bun făcut de elevii săi în meciul cu CS Otopeni, mai ales că în această partidă a "re-re-re-debutat" pe banca formaţiei giuleştene.
"Am re-re-re-debutat la Rapid cu o victorie şi mă bucur pentru rezultat şi pentru joc, mai ales pentru cel prestat în repriza a doua. În prima parte nu am realizat ceea ce ne-am propus, dar la pauză am corectat greşelile. După primul gol, adversarul s-a descoperit, iar celelalte reuşite au venit normal. Avem multe probleme de lot, dar mă bucur că trecem peste ele cu o victorie. M-am temut de acest joc, pentru că CS Otopeni este o echipă valoroasă. Vreau ca la final să fim în primele 6 locuri", a spus Hizo.
De cealaltă parte, antrenorul ilfovenilor, Liviu Ciobotariu, este de părere că rezultatul nu este corect, mai ales că formaţia sa a făcut un joc destul de bun în prima repriză: "Scorul nu reflectă realitatea din teren, totul s-a rupt la ocazia aceea mare ratată de Ganea. După ce am primit primul gol, nu am mai reuşit să ne concentrăm şi să jucăm aşa cum trebuie. Prima repriză a fost foarte bună din punct de vedere tactic, dar în a doua Rapid a jucat cu dezinvoltură şi a fost peste noi".
Directorul tehnic al alb-vişiniilor, Nicolae Manea, a pus evoluţia mai slabă din prima repriză pe seama presiunii care apasă pe umerii jucătorilor, în condiţiile în care orice pas greşit poate conta în lupta pentru ocuparea unui loc de cupă europeană.
Fundaşul formaţiei CS Otopeni, Ionuţ Rada, care a evoluat în trecut la Rapid, a declarat că actuala echipă a alb-vişiniilor este valoric sub cea în care a evoluat el în perioada 2004-2007. "Este greu să joc în Giuleşti, acolo unde am avut rezultate şi performanţe frumoase. Cred că echipa de acum a Rapidului este mai slabă decât cea care era atunci când jucam eu aici. De aceea şi este pe locul acesta", a declarat Ionuţ Rada.
Rapid a trecut, miercuri, pe teren propriu, de CS Otopeni, scor 3-0, la meciul de debut al tehnicianului Viorel Hizo, care a fost numit în funcţie în urmă cu doar trei zile. În urma acestui rezultat, Rapid a acumulat 48 de puncte şi a urcat pe locul 6, în timp ce CS Otopeni a rămas pe poziţia a 17-a, cu 16 puncte.