Hitler nu are mare succes ca artist: tablourile sale s-au vândut cu 100.000 de lire
Învins în război, Hitler nu s-a bucurat de mai mult succes nici ca artist. 15 tablouri ale fostului dictator nazist au fost vândute la o licitaţie organizată în Marea Britanie contra sumei de 100.000 de lire sterline.
Cumpărătorul, un colecţionar în vârstă de 46 de ani, s-a declarat conştient că gestul său riscă să îi ofenseze pe unii, dar că în acest caz este vorba doar de artă, nu de război şi atrocităţi comise în numele acestuia. El l-a apreciat pe Hitler ca fiind un artist de nivel mediu şi a subliniat că nu intenţionează să îi aducă dictatorului nazist un omagiu.
Aceste picturi, găsite de un militar britanic în 1945 la Essen, în Germania, au fost vândute unui colecţionar, care a uitat de ele ulterior. Redescoperite cu doar câteva luni în urmă, lucrările au intrat din nou în atenţia iubitorilor de obiecte de artă.