Hillary Clinton a plecat în Orientul Mijlociu pentru a sprijini procesul de pace
Statele Unite şi-au arătat sprijinul faţă de Israel pentru reluarea, cât mai curând şi fără condiţii suplimentare, a negocierilor de pace cu palestinienii. Secretarul american de stat Hillary Clinton a făcut cunoscut punctul de vedere al Washingtonului într-o vizită în Orientul Mijlociu.
La Abu Dhabi, unde Clinton s-a întâlnit cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas, semnele au fost mai degrabă negative. Palestinienii nu se vor aşeza la masa negocierilor decât după ce Israelul va înceta definitiv colonizările.
Relansarea procesului de pace israeliano-palestinian este unul din obiectivele preşedintelui american Barack Obama pe plan extern. Hillary Clinton va continua eforturile Casei Albe printr-o vizită în Maroc săptămâna viitoare, unde se va întâlni cu omologii săi arabi.