MENIU

Hilarry Clinton, întâmpinată cu proteste în Coreea de Sud

Foto: RTV

Secretarul de stat american, Hillary Clinton şi-a început turneul în Asia, primul de la preluarea atribuţiilor. Ea se află în Japonia, unde a participat la o ceremonie şintoistă într-un templu dedicat Împăratului MEI-JI, considerat părintele Japoniei.

Hillary Clinton a fost binecuvântată şi a asistat la dansul tradiţional al preoteselor şintoiste, dans despre care se spune că purifică sufletul şi mintea. Apoi a participat la celebra ceremonie a ceaiului.

Se pare că Hillary Clinton nu va fi primită la fel de frumos şi în Coreea de Sud. Activiştii anti-americani au început deja protestele în faţa ambasadei Statelor Unite. Ei îi cer lui să nu continue politica ostilă a fostului lider de la Casa Albă, George W. Bush, faţă de ţara vecină, Coreea de Nord.

Washingtonul s-a arătat îngrijorat de anunţul făcut ieri de Coreea de Nord privind lansarea unei rachete cu rază lungă de acţiune, proiectată să atingă Alaska. 

Mai multe articole despre:
Japonia Coreea de Sud Asia