Hidrologii au emis o atenţionare de inundaţii valabilă şi duminică
Hidrologii au emis atenţionare de inundaţii, valabilă din data de 05.09.2009 ora 00.00, până pe 6.09.2009, ora 24.00.
Având în vedere atenţionarea meteorologică pentru intervalul 05.09.2009 ora 00.00-06.09.2009 ora 18.00 care prevăd averse, cu caracter torenţial ce au putut depăşi local 25 l/mp şi izolat 45-60 l/mp, se pot produce scurgeri locale importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi formarea de viituri rapide ce pot avea efect de inundaţii locale şi creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici cu mare probabilitate de atingere a cotelor de atenţie, anunţă Institutul Naţional de Hidrologie.
În intervalul 05.09.2009 ora 00.00- 06.09.2009 ora 00.00 pe râurile mici din bazinele hidrografice: Târnave, Olt superior şi mijlociu, Homorod, Râul Negru, Suceava, Moldova, Siret superior, Prut superior, Jijia, Bahlui şi afluenţii lor, aferente judeţelor: Mureş, Bistriţa Năsăud, Alba, Sibiu, Braşov, Harghita, Covasna, Suceava şi Botoşani.
Iar în intervalul 06.09.2009 ora 00.00 – 06.09.2009 ora 24.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu, Olt inferior, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Râmnici Sărat, Putna, Trotuş, Bârlad, pe afluenţii lor şi pe râurile din Dobrogea, aferente judeţelor: Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Sibiu, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Vrancea, Bacău, Vaslui, Galaţi, Tulcea şi Constanţa.