MENIU

Hewlett-Packard va concedia 6.400 de angajaţi, din cauza climatului economic ce afectează cererea

FOTO: daylife.com

Hewlett-Packard a anunţat miercuri că vrea să concedieze 6.400 de angajaţi în următoarele 12 luni, pentru a face faţă cererii slabe de pe piaţă.

Directorul executiv al companiei, Mark Hurd, a redus deja forţa de lucru şi a micşorat salariile, în contextul scăderii cererii de calculatoare personale, imprimante şi servere. În timp ce compania vrea să atragă clienţii rivalului Dell şi îşi dezvoltă divizia de reţelistică pentru preluarea Cisco Systems Inc, aceste eforturi nu au fost suficiente pentru sporirea vânzărilor în timpul celei mai severe crize de la Marea Depresiune.

De asemenea, profitul net pe al doilea trimestru fiscal a scăzut la 1,72 miliarde dolari, de la 2,06 miliarde dolari, în aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările au scăzut cu 3,2%, la 27,4 miliarde dolari.

"Ştiam că vânzările de calculatoare personale vor fi foarte scăzute, la fel ca şi cele de imprimante. Climatul economic din trimestru a fost sever, dar compania a avut o performanţă destul de bună", a declarat un analist.

Oficialii companiei estimează că veniturile din acest trimestru vor fi asemănătoare sau vor scădea cu cel mult 2% faţă de perioada anterioară. Sunt aşteptate vânzări de 26,8 miliarde dolari, faţă de 27,5 miliarde dolari.