MENIU

Herta Muller: 40% dintre cei care se află acum la putere în România provin din vechea Securitate

foto: Wikipedia

Prezentă la Târgul de carte de la Frankfurt, Herta Müller a reiterat criticile la adresa României care nu s-a debarasat de tarele comunismului, vorbind despre o \"societate postdictatorială tipică, încărcată de corupţie\" şi avertizând că, pe fondul crizei economice, comunismul ar putea fi relegitimat.

"40% dintre cei care se află acum la putere provin din vechea Securitate şi se protejează între ei", a spus Herta Müller, la standul The Epoch Times de la Târgul de carte de la Frankfurt.

"Atunci când o viaţă de om este mai scurtă decât cea a unei dictaturi, această viaţă este furată de Stat", a spus scriitoarea, adăugând că este solidară cu scriitorii chinezi. "M-aş bucura să îi pot ajuta în orice fel şi sper că premiul pe care mi l-au dat (Nobel, nr.) constuie o apărare pentru victimele tuturor dictaturilor", a spus scriitoarea la standul The Epoch Times de la Târgul de carte de la Frankfurt. 

Aflată alături de poeta Bei Ling, Müller şi-a exprimat admiraţia pentru scriitorii chinezi, care se confruntă încă cu o formă de dictatură. "Îi respect mult atitudinea, ştiu ce riscă şi sper că într-o zi va fi recompensată", a spus Müller, referindu-se la poeta din China. Bei Ling i-a dăruit lui  Müller o carte de poeme, în ediţie bilingvă (chineză şi engleză), spunându-i că "a făcut dreptate tuturor victimelor comunismului" şi Nobelul care i-a fost acordat îi onorează pe toţi autorii persecutaţi. Emoţionată, Muller a semnat o petiţie pentru ca regimul chinez să îl pună în libertate pe activistul pentru Drepturile Omului Gao Zhisheng, iar Clubul PEN german a prezentat o listă cu 30 de scriitori chinezi care se află în închisoare.

"Dictaturile operează cu o viziunea ideologizată a omului, niciodată adevărată. Omul sovietic, de pildă, nu a fost real sau adevărat. (...) Am fost norocoasă că am supravieţuit dictaturii, dar am prieteni care nu au fost şi care au murit, iar asta încă doare", a continuat scriitoarea. Întrebată cum a avut forţa de a înfrunta Securitatea comunistă, Herta Muller a răspuns: "Nu am fost curajoasă, am simţit o amestecătură de teamă şi de responsabilitate şi am ştiu că asta trebuie să fac. Cea mai mare parte a unei vieţi demne într-o dictatură este formată dintr-un şir de negaţii".