Hayssam către Degeratu - Preşedintele Băsescu mi-a spus: "Îţi iei copiii şi du-te în America!"
A petrecut 24 de ani în România, dar a devenit celebru după răpirea a trei jurnalişti români în Irak. Omar Hayssam a scăpat apoi printre degete justiţiei române, trimiţând deseori mesaje care arătau că fuga lui nu a fost întâmplătoare. De aceea nu este pentru prima dată când jurnaliştii scriu despre dedesubturile unui dosar deschis încă judecăţii.
Jurnaliştii de la au publicat, în ediţia de joi, stenograma discuţiei dintre generalul Constantin Degeratu, consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, şi Omar Hayssam, sirianul devenit celebru după răpirea celor trei jurnalişti în Irak.
Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la 9 septembrie 2005, la şase luni de la arestarea sirianului, la cererea celui acuzat de terorism. El a spus că are de comunicat date ce înteresează siguranţa naţională şi că vrea să discute cu preşedintele. În loc de date concrete, sirianul i-a reproşat generalului că este închis, deşi i s-a promis altceva.
Sirianul îi spune la un moment dat că: "Între timp, aşa cum ştiţi, au fost câteva întâlniri cu preşedintele. Şi atunci, eu chiar am început să întreb de presiunile care se făceau asupra mea şi domnul preşdinte chiar mi-a spus: 'Îţi iei copiii şi du-te în America! Eu sunt preşedintele României şi ai toate garanţiile!' I-am spus: 'Domnule preşedinte, uitaţi, speculaţiile de care a aflat presa, sunt monitorizat.'. 'Nu, te rog frumos să stai liniştit, eu îţi garantez că nu se atinge nimeni de un fir de păr de al tau!'."
Joi seară, la emisiunea "Ora de foc", Constantin Degeratu a confirmat întâlnirea cu Omar Hayssam, dar a susţinut că nu s-a discutat
nimic din ce relatează jurnaliştii de la "Gardianul".
"Parchetul i-a comunicat preşedintelui în luna decembrie că Omar
Hayssam doreşte o audienţă pentru că are de relatat o problemă de
securitate naţională. Preşedintele mi-a solicitat să mă duc, la
Parchetul General, la întâlnire să văd dacă este într-adevăr o problemă
de securitate naţională. Am avut o astfel de discuţie cu Omar Hayssam.
Sunt lucruri luate din filme diferite, fiecare vorbeşte în alt cadru.
Cineva s-a jucat cu cuvintele. E un teatru al absurdului."