Handbal / UCM Reşiţa - CSU Suceava, scor 37-30, în etapa a 25-a a Ligii Naţionale masculine
UCM Reşiţa s-a impus, marţi, scor 37-30, în faţa formaţiei CSU Suceava, în primul meci din etapa a 25-a, penultima a Ligii Naţionale masculine, cele două echipe urmând să se întâlnească şi în finala Cupei Challenge.
Potrivit site-ului oficial al grupării reşiţene, principalii marcatori ai gazdelor au fost Stan şi Vaidasigan, ambii cu câte 5 reuşite, în timp ce de la suceveni s-a remarcat Gavriloaie, cu 6 goluri.
UCM Reşiţa şi CSU Suceava se vor întâlni şi în finala Cupei Challenge, unde ambele s-au calificat la finalul săptămânii trecute. Meciul tur se va juca pe la Reşiţa, pe 23 sau 24 mai, returul fiind programat o săptămână mai târziu, la Suceava.
Tot marţi s-au mai disputat partidele Univ. Transilvania Cluj - Steaua MFA Bucureşti, scor 20-27, şi CSM D&C Oradea - Dinamo Baumit Bucureşti, scor 38-48.
Mai multe articole despre:
handbal
handbal masculin
UCM Reşiţa
Liga Naţională
Etapa a 25-a
CSU Suceava