MENIU

Handbal: Oltchim-Viborg 28-34, în manşa tur a semifinalelor Ligii Campionilor

Foto: NewsIn

Formaţia feminină de handbal Oltchim a pierdut, duminică, pe teren propriu, în faţa grupării daneze Viborg, scor 28-34 (11-16), în manşa tur din semifinalele Ligii Campionilor.

Pentru Oltchim au punctat: Valentina Elisei (6), Ramona Maier (5), Iulia Puşcaşu (5), Steluţa Luca (4), Oana Manea (3), Adina Meiroşu (3), Narcisa Lecuşanu (2).

Prima repriză a început cu parada Luminiţei Dinu, dar atacul vâlcean nu a arătat o formă la fel de bună şi Meiroşu a faultat, dând danezelor şansă să puncteze pentru 0-1 în minutul 2. Primul gol al româncelor a fost reuşit de Narcisa Lecuşanu dintr-o aruncare de la şapte metri, în minutul 3. Danezele au punctat de două ori consecutiv şi au dus scorul la 1-3 în minutul patru. Pivotul Oana Manea a reuşit să puncteze şi ea imediat şi a redus din handicap, scor 2-3. În minutul 8, danezele au punctat pentru 3-6 din şapte metri, iar extrema Valentina Elisei Ardean a marcat imediat. În minutul 11 româncele au fost în superioritate numerică, dar asta nu le-a folosit la nimic, deoarece danezele au marcat imediat pe contraatac şi au mai scos şi un şapte metri, transformat de Jurack, scor 5-8. Ultimele 15 minute ale reprizei au adus multe ratări pe atac ale Oltchimului, în timp ce în poartă Luminiţa Huţupan a mai domolit reuşitele danezelor. După primele 30 de minute, Viborg conducea cu 16-11.

În cea de-a doua repriză, româncele au intrat mai montate pe teren, iar Meiroşu, care a ratat foarte mult în prima parte, a reuşit să puncteze de două ori, ducând scorul la 13-17, în minutul 34. A urmat un recital al extremelor vâlcene care au reuşit să aducă Oltchimul la doar trei goluri în spatele Viborgului, scor 17-20 în minutul 40. Din păcate, apărarea vâlceană nu s-a concentrat şi a primit gol după gol, în minutul 43 tabela arătând 17-24, după o reuşită a româncei din echipa daneză, extrema Cristina Vărzaru. Au urmat momente foarte slabe pentru Oltchim, care în minutul 52 era condusă cu 28-21. Pe final Meiroşu, Puşcaşu şi Luca au reuşit să aducă o gură de aer în Sala Traian, reducând diferenţa la doar patru goluri, scor 24-28. Rezultatul final a fost însă 28-34.

Vezi aici comentariul live al partidei Oltchim - Viborg

Returul dintre Viborg şi Oltchim este programat sâmbătă, 18 aprilie, în Danemarca.