MENIU

Handbal: Naţionala feminină de tineret a României s-a calificat la CE, băieţii au ratat CM

Foto: NewsIn

Una albă, alta neagră, pentru reprezentativele de handbal-tineret ale României. Dacă naţionala femininiă s-a calificat la CE din Ungaria, cea masculină a ratat prezenţa la CM din Egipt.

Naţionala de tineret de handbal feminin a României a fost învinsă, duminică, de selecţionata Rusiei, scor 30-29 (16-10), în ultimul meci al turneului de calificare la CE din Ungaria, dar s-a calificat la turneul final datorită clasării pe locul 2 în grupă.

Turneul s-a desfăşurat la Brăila, iar în primele două partide România a dispus de Luxemburg, scor 38-12, şi de Finlanda, scor 34-23. Selecţionata tricoloră s-a calificat de pe locul 2 la turneul final, prima poziţie revenindu-i Rusiei.

Campionatul European va avea loc în Ungaria, în perioada 9-23 august.

În schimb, naţionala de handbal masculin tineret a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din Egipt din această vară, după ce a remizat în al doilea meci al grupei a şasea de calificare, de la Mohlin, cu reprezentativa ţării gazdă, Elveţia, scor 33-33 (14-20).

În prima partidă, România a cedat în faţa Estoniei, cu scorul de 30-28 (12-15), în meciul de debut din grupa a şasea preliminară de calificare la CM.

La turneul final al CM din 2009, care se dispută în Egipt, se califică doar prima clasată din fiecare din cele opt grupe preliminare.
Mai multe articole despre:
România handbal naţionala tineret