Handbal - HC Dunărea Brăila s-a impus lejer în meciul cu ZRK Vardar, din Cupa Cupelor
Echipa HC Dunărea Brăila a luat o opţiune importantă pentru calificarea în optimile Cupei Cupelor la handbal feminin, după ce s-a impus, sâmbătă, pe teren propriu, scor 37-16 (22-8), în faţa formaţiei macedonene ZRK Vardar Osiguruvanje, în prima manşă a turului 3.
Echipa macedoneană s-a dovedit a fi un adversar incapabil să pună probleme, iar brăilencele antrenate de Alexandrina Soare au avut ocazia să facă şi spectacol, marcând prin aeriene şi aruncări pe la spate, pentru a-i anima pe cei 1.300 de spectatori prezenţi la meci.
Brăilencele au punctat prin Ada Moldovan (8), Adina Brot (7), Raluca Irimia (5), Manuela Rădulescu (4), Carmen Crăciun (4), Andreea Molnar (3), Katalin Jenofi (3), Diana Dancu, Irina Lazarin şi Ana Maria Drăguţ.
"Sunt mulţumită de scor şi de rezultat. Ştiam că nu este un adversar ce ne poate pune probleme. Mă bucur că şi cele tinere au reuşit să facă faţă jocului", a spus antrenoarea Alexandrina Soare, admiţând că nu mai are nicio grijă înaintea returului de duminică şi că gândurile sale se îndreaptă acum mai mult spre meciul cu Rapid, din Liga Naţională.