MENIU

Haltere - Ninel Miculescu a câştigat medalia de argint la stilul smuls la Campionatul European

Halterofilul român Ninel Miculescu a obţinut, astăzi, medalia de argint la stilul smuls, în limitele categoriei 69 de kilograme, în cadrul Campionatelor Europene care se dispută la Bucureşti.

Românul a avut o performanţă de 150 de kilograme, în timp ce armeanul Arakel Mirzoian, care a cucerit aurul, a avut 151 de kilograme. Podiumul a fost completat de francezul Venceslas Dabaya.

În clasamentul general, Miculescu (24 de ani) s-a clasat doar pe locul 5, în timp ce aurul i-a revenit tot armeanului Arakel Mirzoian.

Aceasta este a doua medalie obţinută de România la Campionatele Europene de la Bucureşti, după cea de bronz cucerită de Roxana Cocoş, la 58 kg.
Mai multe articole despre:
campionatul european haltere Ninel Miculescu