Hackerul român închis în Italia va ajuta poliţia împotriva pedofililor
Cel mai cunoscut hacker român din Italia va ajuta poliţia în combaterea pedofiliei pe Internet.
Craioveanul de 22 de ani, arestat din 2007 pentru că a ajutat un grup de infractori să fure 500.000 de euro din conturile poştei italiene va sprijini poliţia din Como, unde este închis, în depistarea site-urilor cu conţinut pornografic infantil.
Bogdan Gabriel Ionescu a atras atenţia opiniei publice anul trecut, când a fost admis primul la Politehnica din Milano deşi se afla în închisoare.
La eliberare, pe fostul olimpic la matematică îl aşteaptă deja un loc de muncă la o companie specializată în combaterea criminalităţii informatice.